Despre

Te-ai întrebat vreodată cum arată psihoterapia în secolul XXI ? Ce înseamnă modelul de cercetător-practician, cum putem crește eficiența tehnicilor implementate și cum putem traduce în practică volumul enorm de date pe care literatura de specialitate ni-l pune la dispoziție ? Acum mulți ani, pe vremea când nici măcar nu îmi doream să îmbrățișez acest domeniu, și eu m-am întrebat fix același lucru.

Trebuie să recunosc din start: am luat decizia de a deveni psihoterapeut relativ târziu în viață. Mai precis, am decis că vreau să urmez această cale exact în același an în care mi-am terminat doctoratul. În calitate de fost olimpic la logică, fundația mea era în disciplinele exacte și predând epistemologia (teoria cunoașterii) în cadrul Facultății de Psihologie a Universității din București, parcursul meu profesional nu părea să aibă la orizont o activitate atât de personală și intimă cum este terapia. Cu alte cuvinte, mă simțeam mai bine în compania numerelor și a diagramelor decât în cea a emoțiilor turbulente care îmi erodau raționalitatea doar plasându-mă în proximitatea lor. Totuși, într-o zi la fel de banală ca oricare alta, am ajuns la concluzia că sunt mai folositor societății ascultând și ajutând oamenii decât predând concepte abstracte unor persoane care în mare măsură nici nu își mai amintesc cum și de ce au ajuns pe băncile amfiteatrului. Ani mai târziu, iată-mă aici – un om dedicat meseriei pe care o practică, pasionat de a deveni cât mai bun și întotdeauna acolo atunci când cei aflați în detresă strigă după ajutor. E bine ? E rău ? Sunt convins în continuare că doar o practică bazată pe dovezi ne poate spune asta, motiv pentru care și serviciile oferite sunt indisolubil legate de o monitorizare continuă a stării clientului, cât și de măsuri și instrumente standardizate, utilizate ca indicatori indirecți ai performanței realizate.

În mod natural, cadrul formal, informat empiric al Terapiei Cognitiv-Comportamentale (TCC), mi-a atras atenția încă de când eram student. Ideea conform căreia este dezirabil să fim atenți la emoțiile noastre dar să ne folosim rațiunea pentru a le controla, s-a potrivit ca o mănușă pe formarea mea academică. Faptul că paradigma în cauza era și continuă să fie considerată cea mai “științifică”, eficientă și puternic susținută de date (e.g. Hoffman et al., 2012) formă de terapie nu a făcut decât să cimenteze alegerea făcută. Ca savant și profesor, însă, noțiunea de partizanat îmi este străină. Pornind de la Luborsky et al. (1975) și terminând cu Wampold, Imel și Miller (2009), o mulțime de meta-analize publicate în literatura de specialitate sugerează că atunci când avem în vedere îmbunătățirea stării clientului nostru, mai importantă decât metoda folosită este calitatea relației terapeutice. Pe fondul scăderii eficienței TCC în tratarea depresiilor (Hoffman et al. 2012), cât și a ratei enorme de abandon înregistrată de această paradigmă în ultimii ani (e.g. Cujpers et al., 2008), mulți terapeuți s-ar grăbi, probabil, să părăsească nava și să își orienteze resursele spre o formare complementară. Dar dacă modelele teoretice și tehnicile utilizate sunt atât de puțin importante pentru o gamă vastă de afecțiuni, cum ar putea fi o asemenea decizie una salutară ?

Astfel de întrebări, mai mult sau mai puțin retorice, mi-au răsunat în cap multă vreme. După nopți nedormite, sute de articole citite și ore întregi de dezvoltare personală, am ieșit din metaforica peșteră a lui Platon cu un răspuns: practica deliberată. Pentru a fi un expert trebuie să practici ceea ce predici, să admiți când și dacă procedezi eronat și să îți dorești mereu să progresezi ca profesionist. Tratamentul bazat pe feedback (FIT; Miller et al., 2015) reprezintă o dezvoltare extrem de importantă în acest sens, existând în prezent suficiente probe empirice (e.g. Anker, Duncan & Sparks, 2009; Duncan et al., 2003; Goodman et al., 2013 Resee et al., 2009; Whipple et al., 2003) pentru a ne pronunța lucid legat de eficiența abordării în cauză.

Astfel, capacitatea de a oferi feedback la fiecare ședință redă clientului nu doar puterea pe care el simte adesea că a pierdut-o pe fondul dezvoltării simptomelor sale, dar și forța de a acționa în calitate de element activ în cârmuirea dinamicii relaționale. Am convingerea că această abordare, oricât de dură ar putea fi ea pentru un terapeut, reprezintă calea optimă de asigurare a celui mai înalt standard de calitate atunci când vine vorba de serviciile oferite. Ce mă recomandă drept terapeutul tău ? Dacă nu ești convins încă, îți ofer mai jos o descriere sintetică a valorilor asumate și a pregătirii avute:

1. Practica bazată pe dovezi – nu voi utiliza niciodată tehnici și metode fără acoperire empirică reală, a căror eficiență nu a fost demonstrată în cadrul cercetărilor științifice și a căror fundație teoretică este îndoielnică sau nesatisfăcătoare din punct de vedere logic. Vei știi întotdeauna ce tehnici am luat în considerație și mai ales de ce cred că acele tehnici sunt adecvate situației tale. Alegerea lor, bineînțeles, îți aparține în totalitate.
2. Practica bazată pe feedback (FiT) – dacă ai nemulțumiri, consideri că nu ai fost tratat corespunzător și vrei să modifici asta, vei avea întotdeauna prilejul să îmi spui cum crezi că aș putea îmbunătății serviciile oferite, completând la finalul fiecărei ședințe fișa de feedback (SRS). Nu uita: meriți ce e mai bun, oricât de înalte ar fi exigențele tale.
3. Servicii personalizate de terapie și consiliere – încă de la prima ședință vei primi o evaluare sumară a personalității tale în termeni de factori Big Five (Costa & McCrae, 1992). Dacă ai Conștiinciozitatea mică, spre exemplu, este evident că o abordare focalizată exclusiv pe teme nu va da roade. Discutând punctele forte și cele nevralgice ale personalității tale, vom știi încă din start ce abordare este adecvată.
4. Pregătirea academică – sunt cadru didactic asociat al Universității din București, doctor în psihologie și consultant științific al organizației Choice. Pasiunea mea pentru știință s-a manifestat încă din adolescență și s-a concretizat într-o mulțime de premii naționale și internaționale. Am terminat în calitate de șef de promoție de trei ori în viață (inclusiv cu media 10), având de asemenea trei diplome de master. În afară de activitatea didactică și de cea prestată în cadrul cabinetului individual, desfășor concomitent demersuri de cercetare, finalizate adesea prin articole ISI, conferințe și ateliere de specialitate.
5. Monitorizare continuă – completând chestionare standardizate în mod periodic vei avea o imagine sintetică și obiectivă legată de progresul tău și de eficiența terapiei.
6. Dedicație 100% – conform celor mai bune estimări, între 40 și 60% dintre cei care solicită servicii de psihoterapie abandonează acest demers înainte ca el să atingă rezultatele scontate (e.g. Owen et al., 2012). Combinând practica bazată pe dovezi cu monitorizarea activă a stării și cu tratamentul bazat pe feedback (FiT), rata mea de retenție este de 98.22%. De ce ? Pentru că nu mă cred mai bun decât sunt și vreau să devin cât de bun meriți !
7. Cele mai rezonabile prețuri – pentru mine terapia nu este o afacere. Nu am luat acest drum pentru a-mi astupa rănile emoționale și nici pentru a mă îmbogății. Am ales să fac asta deoarece consider calitatea serviciilor oferite pe piața din România foarte scăzută. Cei care suferă au nevoie de atenție, căldură și ascultare, nu de o imagine distorsionată asupra ce presupune meseria de psiholog/psihoterapeut.

Marius M. Stanciu este:

• Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental acreditat de Colegiul Psihologilor din România.
• Doctor în psihologie.
• Cadru didactic universitar asociat al UNATC și al Universității din București.
• Consultant științific și membru Choice.
• Membru al Asociației de Hipnoterapie și Terapie Cognitiv-Comportamentală (AHPCC).

Lucrări științifice publicate:

Stanciu, M., & Papasteri, C. (2018). Intelligence, personality and schizotypy as predictors of insight. Personality and Individual Differences, 134, 43-48.

Stanciu, M., & Papasteri, C. (2017). Validation of the Romanian Oxford-Liberpool Inventory of Feelings and Experiences (O-LIFE): Description, psychometric properties and factor structure.Journal of Evidence-Based Psychotherapies, 17(1), 67-88.

Stanciu, M. M. (2016). Psihofarmacologia cosmetică: dileme etice dintr-o perspectivă evoluţionistă. În Giosan, C. (Coord.), Psihologia Evoluţionistă: Modele teoretice şi cercetări actuale (pp. 122-151). Editura Universitară, Bucureşti

Stanciu, M. M. (2015). Embodied creativity: a critical analysis of an underdeveloped subject. Procedia – Social and Behavioral Sciences, 187, 312-317.

Stanciu, M. M. (2014). The Explanatory Gap: 30 years after. Procedia – Social and Behavioral Sciences, 127, 292-296.

Stanciu, M. M. (2014). Personal identity, functionalism and the extended mind. Procedia – Social and Behavioral Sciences, 127, 297-301.

Stanciu, M. et al. (2014) The Connection between Gender, Academic Performance, Irrational Beliefs, Depression and Anxiety among Teenagers and Young Adults, Romanian Journal of Cognitive-Behavioral Therapy and Hypnosis, Vol. 1(2), April-June 2014. Publicată online la: http://www.rjcbth.ro/volume1issue2.html

Stanciu, M. M. (2013). Abordări neurobiologice ale creativităţii. În E. Avram (Coord.), Psihologia Sănătăţii, 7 (pp. 169-197). Editura Universitară, Bucureşti.

Stanciu, M. M. (2012). Creativitate şi patologie – o privire sintetică. Revista de psihologie organizaţională, 12(1-4), 99-109.

Stanciu, M. M. (2012). Memoria și imaginile religioase: selecția culturală a imaginilor ontologic incongruente. Editura Academiei Române, 4/2012, 296-307.

Stanciu, M. (2010). Dependenţa de alcool din perspectivă evoluţionistă. În E. Avram (Coord.), Psihologia Sănătăţii, Vol. 2 (pp. 83-113). Editura Universitară, Bucureşti.

Cărți și manuale:

Ghid de studiu al specificului cunoaşterii ştiinţifice în psihologie (ediția a II-a), Coautor, Editura Universitară, Bucureşti, 2014. ISBN 978-606-28-0122-9.

Ateliere, conferințe și prelegeri:

“VR și AR în psihoterapie”, 17 iunie 2018, CINETic.

“De ce înghițim atâtea mizerii? Rațiunea în era post-adevărului”, 18 mai 2018, CINETic.

“Psihopatologia Evoluționistă – Implicații diagnostice și terapeutice pentru practicieni”, 17 iunie 2017, Atelier acreditat de Colegiul Psihologilor din România (10 credite COPSI).

“Creiere fără minți și minți fără creiere”, 13 martie 2017, prezentare realizată în cadrul Brain Awareness Week.

“Resilience: An Interdisciplinary Approach to Cross-cultural Empirical Data”, New Europe College, 24 mai, 2016.

“Human Consciousness and Its Place in Nature”, IRH-ICUB, 22 aprilie 2016.

“Embodied creativity: a critical analysis of an underdeveloped subject”, Psiworld, Bucureşti, 23-25 octombrie 2014.