Psihoterapie cognitiv comportamentala Dr. Marius M. Stanciupsihoterapie cognitiv-comportamentala
Grupuri / Atelier – Profiling online (cum poți deriva din profilul digital al unui individ trăsăturile sale de personalitate) trecut

Grupuri / Atelier – Profiling online (cum poți deriva din profilul digital al unui individ trăsăturile sale de personalitate)

Ți s-a întâmplat vreodată să te împrietenești cu cineva, pentru a afla ulterior că motivele acelei persoane nu erau tocmai cele mai sincere cu putință ? Ți s-a întâmplat să te implici în proiecte cu oameni pe care ulterior ai fost tentat să-i etichetezi drept “neserioși” ? Mai mult, dacă ești antreprenor sau director la o companie, ți s-a întâmplat vreodată să faci angajări pe care ulterior le-ai regretat ? Nu în ultimul rând, ți s-a întâmplat să te îndrăgostești de persoane care ți-au frânt inima, dovedindu-se în final că interesul lor era mai mult focalizat pe ele?

Chiar și dacă ai răspuns cu “NU” la toate întrebările de mai sus, poate că ceea ce te-a adus pe această pagină este pur și simplu curiozitatea. Mai precis, trăim într-o epocă în care o mare parte din viața noastră socială se petrece în mediul online. Începând cu martie 2020, această afirmație a căpătat și mai multă veridicitate: comandăm produse online, facem interviuri online, ținem cursuri online, vorbim cu prietenii noștri online și ne căutăm jumătatea online.

Trăind atât de mult conectați prin fire și unde, domeniul cyber-psihologiei, viz. aria care se ocupă de cercetarea felului în care noua tehnologie a informației interacționează cu psihicul uman și îl afectează pe acesta, s-a dezvoltat extrem de mult în ultimele două decenii. Astfel, am ajuns astăzi în punctul în care literatura de specialitate este atât de vastă încât aproape niciun specialist nu o poate cuprinde de unul singur. Totuși, am ajuns simultan și în punctul în care această informație poate fi sintetizată și diseminată publicului larg, iar o astfel de întreprindere nu poate fi decât una salutară. Spunem acest lucru deoarece modelele de predicție ale personalității și comportamentului uman în mediul online au fost dezvoltate, șlefuite și rafinate de către specialiști nu întotdeauna în interesul utilizatorului mediu statistic. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă o parte din această informație s-ar afla în mâinile noastre ? Am lua, oare, decizii mai informate ? Ne-am eficientiza, prin urmare, viața socială și profesională ?

Cursul de față a pornit din dorința de a adresa aceste probleme ale lumii moderne pentru că adesea specialiștii – îndeosebi cei care lucrează în spațiul academic – se închid în turnul lor de fildeș, privind de sus „vulgul”. O astfel de atitudine, se poate argumenta cu ușurință, se poziționează complet împotriva a ceea ce ar fi dezirabil să promoveze un specialist în sănătate mintală. Informația trebuie să circule liberă, spune un celebru dicton al Iluminismului. Evident, atunci când acest lucru este imposibil, măcar e preferabil ca ea să coste puțin.

Ce conține acest curs, prin urmare ? Conceput într-o manieră modulară, el are (sensu ampliore) menirea de a călăuzi persoanele interesate prin labirintul internetului asemeni firului Ariadnei, ajutând cursantul să înțeleagă mai bine personalitatea umană și să derive din profilurile online ale indivizilor cu care el interacționează trăsăturile cardinale de personalitate ale acestora. Mai articulat exprimat, am încercat să sintetizăm mai jos cele mai relevante teme:

 

Ședința #0 (3 octombrie) – ședință introductivă gratis online.

Ședința #1 – Modelul Big Five și Hexaco: Nevrotismul.

Ședința #2 – Modelul Big Five și Hexaco: Extraversia.

Ședința #3 – Modelul Big Five și Hexaco: Deschidere față de experiențe.

Ședința #4 – Modelul Big Five și Hexaco: Agreabilitatea.

Ședința #5Modelul Big Five și Hexaco: Conștiinciozitatea.

Ședința #6 – Modelul Big Five și Hexaco: profilul complet al unei persoane.

Ședința #7 – Trăsături clinice de personalitate și tulburări în mediul online.

Ședința #8  – Concluzii.

 

 Ce vei primi la aceste cursuri?

Cât costă aceste ședințe ?

Costul unei ședințe de 150 de minute este 120 RON. Fiind ședințe modulare, poți participa când vrei și cum vrei. Plata în avans presupune o reducere la 100RON/ședință.

Când se vor ține aceste ședințe?

În fiecare sâmbătă, pe Skype, la ora 14:30. Id-ul de Skype al organizatorului este: marius.ms.stanciu.

Participanții, însă, pot propune în mod democratic alte variante.

Data primei ședințe (#0) este 3 octombrie 2020. Înscrierile, însă, pot continua până la data de 9.10.2020.

 

Unde mă pot înscrie?

Dacă sunteți interesați, puteți scrie la următoarele e-mail-uri:

marius.ms.stanciu@gmail.com  

contact@psihologmariusstanciu.ro

 Puteți da un telefon, de asemenea, la 0744.535.123.

Participa

Daca doresti sa participi la acest atelier, te poti inscrie completand formularul de mai jos.