Dr. Marius M. Stanciupsihoterapie cognitiv-comportamentala
Fii sincer cu tine ! Ce preferi să citești – o recenzie imparțială a literaturii de specialitate sau reflecțiile critice ale unui psiholog despre cea mai populară rețea de socializare din rândul adolescenților ? Pentru că am vaga bănuială că marea majoritate a persoanelor va vota varianta (b) în detrimentul (a), astăzi am decis să mă abat de la modul meu obișnuit de a scrie, povestindu-vă, în schimb, ce (cred) că am reușit să înțeleg din funcționarea cunoscutei rețele menționate anterior în decursul unei ore de interacțiune.
Oameni buni, recunosc ! Mi-am făcut cont de Instagram acum aproximativ trei săptămâni, mânat de cea mai sinceră curiozitate epistemică. Fiind o platformă în care peste 90% din conținut are caracter vizual, Instagram e laboratorul perfect în care poți observa fără mari dificultăți operarea în act a motorului evoluționist care ne va 1) mări lobul occipital în câteva generații; 2) micșora cortexul orbitofrontal; 3) crește amprentele histrionice și narcisice de personalitate la un nivel atât de ridicat încât decizia OMS de a renunța complet la aceste categorii nosologice va deveni norma. Pentru cei certați cu jargonul, ideea e simplă: Instagram e locul acela simpatic unde nu trebuie să gândești prea mult pentru a avea succes; unde fetele frumoase fac poze și devin populare, iar băieții-cățeluș le validează. Cum nu cred că mă încadrez în niciuna din categoriile amintite anterior, deși mai fac uneori “Woof ! Woof !” pentru a-mi condiționa pisica, m-am gândit că aș putea totuși opera în acest mediu nefamiliar și neprietenos fără prea mari dificultăți. Evident, m-am înșelat !
Primele 3 minute…
În doar 3 minute, universul nostru a trecut de la un punct infinit de mic, fierbinte și dens la nucleosinteza elementelor chimice ușoare (Weinberg, 1977). WOW ! Tot ce am putut face eu în 3 minute petrecute pe Instagram a fost să mă întreb ad nauseam unde e textul. Contrariat de eforturile mele sisifice de a detecta aserțiuni mai mari de douăzeci de cuvinte pe site, am pus în final mâna pe telefon și am sunat o amică. Aceasta – s-o numim generic “Experta în Instagram” – mi-a explicat foarte respectuos că rețeaua în cauză nu operează după logica cu care eram eu obișnuit pe Facebook și că ideea de bază gravitează în jurul utilizării unor “hashtag-uri” cât mai “sexy” pentru a deveni “popular” (n.a. cuvintele ei, nu ale mele).
O scurtă explorare a literaturii de specialitate m-a ajutat să înțeleg că de fapt aceste hashtag-uri nu sunt nimic altceva decât etichete digitale (e.g. Wikstrom, 2014) care permit 1) clasificarea conținutului; 2) desfășurarea unor activități ludice prin intermediul rețelelor de socializare; 3) meta-comentarii reflexive pragmatice; 4) meta-comentarii explicative; 5) un mod infantil de a-ți exprima emoțiile; 6) referințe la anumite elemente ale culturii populare.
Astfel, dacă operăm după paradigma actelor de vorbire (Searle, 1969; Austin, 1976) avansată de John Austin, hashtag-urile servesc de fapt drept puncte ilocuționare în conversație. Nu voi încerca aici, desigur, să familiarizez cititorul cu întreaga operă a celebrului lingvist britanic. Mai degrabă, din pure rațiuni pragmatice, este suficient să înțelegem că dacă postez o poză mizerabilă cu mine pe Instagram și scriu: “cea mai tare poză EVER”, afirmația propriu-zisă reprezintă actul locuționar, #lol (hashtag-ul) e actul ilocuționar (i.e. ce vreau să spun de fapt), iar aprecierile și comentariile date din milă de către membrii rețelei denotă actul perlocuționar (i.e. efectul postării în cauză). Dacă nu ați înțeles, nu e nicio problemă…și mie mi-a luat ceva timp să înțeleg cum funcționează și îmi place să cred că stau destul de bine cu inteligența din punct de vedere psihometric.
Următoarele 3 minute…
Ca orice individ responsabil, după ce m-am familiarizat cu logica din spatele hashtag-urilor, mi-am spus că dacă vreau să devin și eu un expert în Instagram este dezirabil să generez conținut. Aici, desigur, a apărut prima problemă. Vedeți voi, eu nu am un iPhone XS Max și nici amprente histrionice sau narcisice de personalitate suficient de pronunțate pentru a da 1300 Euro pe un instrument de masturbare emoțională. “Nicio problemă”, mi-am zis, nici “pictorii” peșterii Chauvet nu stăteau prea bine la capitolul instrumente. Contează imaginea și expresivitatea, nu mijlocul de a o obține. Pe cale de consecință, mi-am luat în spate laptop-ul de 6 kilograme și am zbughit pe Carol I pentru a face niște poze.
Au, inima, Helios – inamicul meu ecologic ! Divergența mea cu mica stea în jurul căreia gravitează Pământul începuse mai demult, viz. de pe vremea când am dezvoltat cataractă subcapsulară posterioară. În contextul prezent, însă, divergența s-a transformat într-o adevărată ceartă pentru că, după cum mă prevenise deja “Experta în Instagram”, nu e bine să faci poze în contre-jour. Am încercat, bineînțeles, să navighez labirintul de ciment, cărămizi și PVC al bulevardului în speranța că voi găsi suficiente orificii printre edificiile orașului în care lumina portocalie a apusului îmi avantajează silueta. Competitorii mei direcți. i.e. corporatiștii și elevi de liceu, nu au fost deloc amabili cu mine. În momentul acela am avut prima revelație: Instagram-ul nu e așa de rău; e ca un chestionar indirect de personalitate.
Permiteți-mi, vă rog, o explicație. Atunci când psihologii vorbesc despre trăsături de personalitate, e bine de știut faptul că ei nu se referă la entități neuroanatomice concrete aflate undeva în interiorul creierului persoanei. De fapt, ei nu se referă nici măcar la entități funcționale, dar o discuție pe marginea acestui subiect ar depăși cu mult pretențiile articolului de față. Într-un sens cât se poate de larg, termeni precum “Nevrotismul” sau “Extraversia” (Costa & McCrae, 1992) denotă, de fapt, dispoziții de a acționa, de a gândi și de a simți similar într-o varietate mare de contexte de viață. O persoană cu Agreabilitate ridicată, spre exemplu, va avea tendința de a fi politicoasă, amabilă și altruistă mai frecvent decât una a cărui scor se află fix la capătul opus al distribuției în formă de clopot. De asemenea, tendința ei de a se sacrifica și de a-și pune interesele personale în plan secund ar fi concomitent mai pronunțată decât media populației. Ei bine…îi știți pe indivizii aceia care nu se opresc din mers și îți intră mereu în cadru atunci când vrei să faci un “selfie” ?! Ei nu sunt deloc “agreabili”. Din bun simț, nici măcar nu-i voi aminti aici pe cei care îți pun coarne (inclusiv metaforic).
Mândru de momentul meu de iluminare, am început apoi să realizez că Instagramul îmi permite, de fapt, să înlocuiesc întregul NEO-PI-R (n.a. chestionarul Big Five de personalitate). Câte persoane cu Nevrotism ridicat și-ar face, spre exemplu, singure poze în centrul orașului? Nici nu mai fac interviuri clinice acum. Pur și simplu îi rog pe clienții mei cu diagnostic prezumptiv de fobie socială să își facă un “selfie” în Piața Romană. Să mergem mai departe: există o corelație pozitivă semnificativă între Extraversia unui individ și numărul de postări făcute pe Instagram. Să fiu și mai explicit – dacă ai Extraversia la două deviații standard față de media populației (percentila 97.5), probabil că ai și uitat ce e acela un “selfie” pentru că ai mereu valeți în jurul tău care îți fac pozele. Și acum, dragii mei, piesa de rezistență: câte persoane cu Deschidere spre experiențe redusă ar colinda orașul în lung și-n lat doar pentru a-și menține stima de sine ridicată ? Nu răspundeți, vă rog ! Era retorică !
Ajuns în acest punct al explorării mele, am lăsat atunci baltă ideea de a mai posta ceva și m-am focalizat exclusiv pe celelalte beneficii indirecte și nebănuite ale rețelei. Unul dintre acestea, desigur, constă în faptul că Instagram favorizează cea mai autentică simulare a sistemului vizual al unui cal. Spun asta deoarece atunci când utilizezi rețeaua nu ai de să-ți faci griji că te va ataca cineva pe la spate. Ai vedere 314o la selfie-uri. Mai degrabă riști să pici într-o gură deschisă de canal decât să te trezești cu un șiș în spate sau o rangă în sinciput. Ca orice cercetător responsabil, bineînțeles, promit să testez empiric caracterul adaptativ al procedurii data viitoare când trec prin Ferentari. Îmi pare rău, dragi prieteni, dar ador experimentele cu un singur subiect la fel de mult ca J.B. Watson.
Consecințele evoluționiste ale Instagram-ului
Să facem o sinteză. Până acum am stabilit că:
Ar mai fi lucruri de precizat ? Desigur – Instagram este de asemenea (împreună cu Facebook și Youtube) unul din motivele principale pentru care atât Apple, cât și Felis silvestris catus supraviețuiește și proliferează. Dacă e bine sau rău, nu e treaba mea să mă pronunț pentru că savanții sunt restricționați la planul aserțiunilor descriptive, nu a celor normative. Evoluția, pace comparației lui Dawkins cu un ceasornicar orb (1986), operează câteodată după căi complet predictibile. Atâta vreme cât aproximativ 60% din creierul speciei noastre este dedicat procesării informației vizuale și 90% din ceea ce procesăm inteligibil are caracter pictural (Potter et al., 2013), Instagram nu reprezintă altceva decât capătul comercial al unei concatenări cauzale imuabile.
A sosit momentul, cred eu, să dizolvăm barierele falsei dihotomii dintre esență și aparență și să nu mai spunem că strugurii sunt acrii dacă nu ajungem la ei. O coadă stufoasă de păun poate opera după principiul lui Fisher (1930), dar poate semnaliza și faptul că persoana în cauză are atât de mult timp (și bani) la dispoziție încât își permite să consume “irațional” de multe resurse pe un instrument de masturbare emoțională cum este Instagram. Principiile noastre normative și evoluția culturală și biologică NU trebuie să se sincronizeze. Da – Instagram este într-adevăr rețeaua care generează cea mai mare detresă tinerelor generații (RSPH, 2017). În consecință, tentația multor specialiști gravitează în jurul demonizării rețelei și conceperii sale în coordonatele unui produs comercial ce capitalizează pe viciile inerente ale arhitecturii cognitive și afective ale speciei noastre. Tentația mea, însă, este de a înlocui resentimentul cu umor și de a vedea Instagram-ul drept o metaforică “daltă” prin care selecția naturală și sexuală sculptează bazinul genetic al populației. În fond, chiar dacă histrionismul și narcisismul tău te fac temporar popular (i.e. cele 15 minute de celebritate despre care ne vorbea Warhol), lumea aparține celor care reușesc să dezvolte și să întrețină relații interumane durabile pentru o perioadă suficient de lungă de timp pentru a face și crește copii sănătoși. QED. Conștiinciozitatea >>> Extraversia, când vine vorba de factori de personalitate.
Referințe
Austin, J. L., Urmson, J. O. & Sbisà, M. (Eds.) (1976). How to Do Things with Words: The William James Lectures Delivered at Harvard University in 1955 (2nd edition). Oxford: Oxford University Press.
Costa, P. T., & McCrae, R. R. (1992). Normal personality assessment in clinical practice: The NEO personality inventory. Psychological Assessment, 4(1), 5-13.
Dawkins, R. (1986). The Blind Watchmaker. Norton & Company.
Fisher, R. (1930). The Genetical Theory of Natural Selection. Clarendon Press.
Grice, H. P. (1975). Logic and conversation. În P. Cole & J. Morgan (Eds.), Syntax and Semantics: Vol. 3, Speech Acts, pp. 41–58. New York: Seminar Press.
Potter, M. C., Wyble, B., Hagmann, C. E., & McCourt, E. S. (2013). Detecting Meaning in RSVP at 13 Ms Per Picture. Attention, Perception & Psychophysics, 76(2): 270-279.
RSPH (Royal Society for Public Health) (2017). Instagram ranked worst for young people’s mental health. Online la: https://www.rsph.org.uk/about-us/news/instagram-ranked-worst-for-young-people-s-mental-health.html (accesată ultima dată 16.10.2018).
Searle, J. (1969). Speech Acts: An Essay in the Philosophy of Language. Cambridge: Cambridge University Press.
Searle, J. (1979). Expressions and Meaning: Studies in the Theory of Speech Acts. Cambridge: Cambridge University Press.
Weinberg, S. (1977). The First Three Minutes, Basic Books.
Wikstrom, P. (2014). #srynotfunny: Communicative Functions of Hashtags on Twitter. Sky Journal of Linguistics, 27, 127-152.
Leave a Reply