Cu Darwin la psiholog: Episodul 2 – roata de șobolan a depresiei

DEPRESIA ! Mai mult ca sigur ai mai citit despre ea. Dacă ai ajuns pe un blog de psihologie e foarte probabil să știi deja că această “creatură” perfidă ce alunecă ofidian prin tufișurile vieții cotidiene (1) denotă o tulburare de dispoziție care afectează aproape 3% din populația globului (GBD 2015); (2) reprezintă cauza primă a sinuciderilor din lumea occidentală (e.g. Bachmann, 2018); (3) presupune o serie de simptome debilitante precum retragerea socială, lipsa motivației, anhedonie sau o stare pronunțată de tristețe și (4) are cauze la fel de amorfe și nebuloase ca succesul înregistrat de PSD la alegerile din 2016. Unii oameni, bineînțeles, sunt plătiți să investigheze aceste cauze în ciuda faptului că în ultimii 30 de ani nu a ieșit nimic bun dintr-o asemenea întreprindere. Și totuși…iată-ne aici – încă bâjbâind prin întuneric în speranța de a găsi Sfântul Graal, viz. intervenția accesibilă, potentă și lipsit de efecte secundare care ar putea elibera toți oamenii părăsiți în detresă din temnița depresiei.

Pentru a ști către ce ne îndreptăm, desigur, este important să știm unde suntem. O să fiu sincer din start: nu te aștepta să primești aici o recenzie exhaustivă a literaturii de specialitate. Fac astfel de recenzii pentru articole ISI, conferințe și ateliere remunerate corespunzător, nu pentru blog. Timpul e scurt și mai costă și bani, din păcate. În consecință, mă voi focaliza în cele ce urmează doar asupra unei mici regiuni din diencefal al cărei rol în etiologia (n.a. modelul cauzal) tulburării depresive majore a fost studiat intensiv în ultimele decenii (pentru o recenzie vezi Boulos et al. 2017). Să bată tobele, vă rog ! În acest moment dacă aș fi Don King, habenula laterală ar fi Muhammad Ali sau Joe Frazier.

           Despre veverițe și oameni

Imaginează-ți că ești o mică veveriță care navighează labirintul forestier în căutarea ghindelor. Atunci când dai peste un stejar, neuronii aflați într-o mică regiune a creierul tău – numită Aria Tegmentală Ventrală (ATV) – vor secreta dopamină în nucleul striat și în cortex, semnalizând faptul că tocmai ai primit o recompensă neașteptată. Mergând zi-de-zi prin aceeași zonă, acești neuroni vor ajunge în timp să secrete dopamină nu în fluxuri compacte, ci în mod continuu de fiecare dată când recunoști un stimul din mediu care indică faptul că te afli pe calea cea bună (Howe et al., 2013). Pe scurt, e ca atunci când scrii facturi și chitanțe dar nu ai primit încă banii sau inviți o fată în oraș dar nu ai primit încă…prăjiturelele.

Să presupunem acum că într-o zi banală, ca oricare alta, te întorci la stejarul tău preferat dar constați că lupul cel rău și vulpea șireată ți-au furat toate ghindele (a se citi: politicienii corupți, reptilienii sau alte entități slab definite care îți fac viața amară). În momentul acela neuronii din habenula laterală se vor activa aproape instant, excitând neuronii inhibitori intermediari care suprimă la rândul lor secreția de dopamină a ATV (Matsumoto & Hikosaka, 2007). Reprezentând cel mai probabil baza neurofiziolotică a ceea ce psihologii numesc Eroare Negativă de Predicție a Erorii, circuitul care leagă habenula laterală de ATV este ca mama soacră care îți reamintește că încă nu ți-ai scos banii din investiția făcută și mai ai și credit la bancă pe 20 de ani unde fiica ei este codebitor. „Au, inima ! Ce tragedie !”.

Plecând de la acest mecanism neurofiziologic de reprezentare a recompenselor neașteptate, cât și a celor așteptate care întârzie să apară, Eldar et al. (2016) au emis ipoteza conform căreia activitatea neuronilor din habenula laterală ar fi intim legată de dispoziția afectivă a unui organism și, pe cale de consecință, de comportamentul specific depresiei. În termeni simpli, dacă mediul în care te afli presupune o discrepanță masivă între efortul depus, recompensele așteptate și cele reale primite în ultima perioadă, urmează o logică evoluționistă decizia sistemului de a conduce individul spre „hibernare”.

În fond, de ce ai vrea să depui vreun efort suplimentar dacă e un an marcat de secetă ? Nu ar fi mai sănătos să stai în banca ta, așteptând o recompensă din mediul exterior pentru a te pune pe șinele succesului? În mod similar, dacă problema nu este mediul, ci tu însuți, acest mecanism neuroafectiv antic de decuplare comportamentală nu face altceva decât să te elimine din bazinul genetic al populației. În cuvinte mai simple: tu mori, iar specia câștigă. Evoluția este mai deșteaptă decât tine, spunea Leslie Orgel și cu siguranță complet indiferentă la detresa ta subiectivă.

În concordanță cu această ipoteză, bineînțeles, atât studiile RMN (e.g. Furman & Gotlib, 2016; Lawson et al., 2017), PET (Morris et al., 1999), cercetările neuroanatomice efectuate post-mortem pe pacienți cu tulburări afective (e.g. Ranft et al., 2010), cât și efectul înregistrat de ketamină asupra receptorilor NMDAR din habenula laterală (Yang et al., 2018) susțin din plin implicarea structurii discutate în etiologia depresiei și invită spre dezvoltarea unor metode focalizate de intervenție. Până la introducerea unor noi clase de medicamente, însă, implicarea habenulei laterale nu face decât să întărească importanța unor tehnici specifice TCC (n.a. Terapie Cognitiv-Comportamentală) precum Activarea Comportamentală în tratarea acestei clase de afecțiuni. După cum intuiți, nu este momentul să intru aici în detalii. Adoptând optica teoriei evoluției prin selecție naturală, pe de altă parte, nu este de mirare că ultimele meta-analize publicate în literatura de specialitate susțin concluzia conform căreia exercițiile aerobe au un efect la fel important ca antidepresivele în reducerea simptomelor specifice (Morres et al., 2018). Poate că nu te îndrepți spre niciun obiectiv atunci când alergi pe bandă, dar pentru regiunile subcorticale ale creierului tău, mișcarea în gol e înregistrată tot ca o mișcare. Sau poate…

Despre șoareci și oameni

        Creditul pentru prima casă, creditul de nevoi personale, țigări, prezervative, THC, anti-concepționale, whisky, bere, haine de la H&M, piept de pui la grătar, salate Caesar, excursii în Ibiza sau Acapulco, chirie, batoane de proteine, conserve de ton, abonamente la WorldClass, mascara, Anavar, IPhone XS, vizite la solar, epilare cu ceară, petreceri private, jocuri video, Omega-3, impozitul pe profit – lista e lungă, desigur, dar converge spre un sigur punct, viz. menținerea ta în roata de șobolan în care crezi că avansezi în escaladarea ierarhiei sociale dar de fapt rămâi fix în același loc.

În mediul ancestral adaptativ – pentru a folosi termenul consacrat de John Bowlby (1969) și școala de la Santa Barbara (Barkow, Tooby & Cosmides, 1992; Tooby & Cosmides, 1989) – astfel de supape emoționale erau aproape inexistente. Oricât de incompetenți, indezirabili sau inadecvați ne-am fi auto-reprezentat în plan mintal, tribul sau clanul avea întotdeauna nevoie de noi – măcar pe post de momeală pentru mamuți (zic și eu). În nișa ecologică artificială construită în ultimele două secole, însă, suntem adesea nevoiți să alergăm în roata de șobolan a corporațiilor pentru a ne menține stima de sine la un nivel minim acceptabil de operare, chiar dacă nu ne place absolut deloc ceea ce facem. Pe cale de consecință, dragă cititorule, te invit acum să-ți pui o întrebare cât se poate de pertinentă: ce s-ar întâmpla dacă ai face un pas în lateral? Este oare confortul mediocrității mai important decât incertitudinea măreției ? Sunt oare șinele unei existențe programate de preferat unei existențe în care recompensele decurg imuabil din efortul depus și talentul avut ? Anxietatea de performanță nu reprezintă altceva decât consecința expunerii la un sistem media în care “satul global” (McLuhan, 1964) cultivă excepționalitatea drept o normă a funcționării. Cu toții, îmi place să cred, avem talente nebănuite sau neexploatate care ne permit să evadăm din roata de șobolan a marilor corporații.

Nu depune eforturi inutile; nu te asocia cu persoane a căror Conștiinciozitate nu este la minim două deviații standard față de media populației; nu alimenta întreprinderi al căror profit apare după ani de zile de la momentul investiției; nu cultiva relații în care este evident că ești exploatat; nu aștepta ca recompensele neașteptate să apară din mediu. Este foarte probabil, desigur, ca creierele noastre moderne – după cum afirmau și creatorii Psihologiei Evoluționiste Nativiste Umane (Laland & Brown, 2011) – să găzduiască o “minte croită în condițiile epocii de piatră” (Tooby & Cosmides, 1989). Opusul falsurilor pozitive, viz. de a vedea oportunități acolo unde nu există, sunt falsurile negative, viz. de a NU vedea oportunități acolo unde toate datele ne asigură că acestea se vor materializa. Omul modern, captiv în cele 90% procente ale sărăciei, pendulează între ambele, din nefericire.

Psihologia evoluționistă nu este aici pentru a ne da sfaturi despre cum să ne trăim viața. Ea este aici doar pentru a ne sugera cum să modificăm activ mediul în care trăim pentru a nu aluneca în bucle ciclice de disfuncționalitate din care doar unii membrii antisociali și lipsiți de scrupule ai societății beneficiază. Până la episodul viitor am un singur lucru de spus: ÎNCEARCĂ SĂ IEȘI DIN ROATĂ !

Referințe:

Bachmann, S. (2018). Epidemiology of Suicide and the Psychiatric Perspective. International Journal of environmental research and public health. 15 (7), 142.

Barkow, J., Cosmides, L. & Tooby, J. (1992). The adapted mind: Evolutionary psychology and the generation of culture. Oxford: Oxford University Press.

Boulos L-J., Darcq, E., Kieffer, B. L. (2017). Translating the habenula – From rodets to humans. Biological Psychiatry, 81, 296-305.

Bowlby, John (1969). Attachment. New York: Basic Books.

Eldar, E., Rutledge, R. B., Dolan, R. J., Niv Y. (2016). Mood as representation of momentum. Trends in Cognitive Science, 20, 15-24.

Furman, D. J., Gotlib, I. H. (2016). Habenula responses to potential and actual loss in major depression: Preliminary evidence for lateralized dysfuncion. Society of Cognitive and Affective Neuroscience, 11, 843-851.

GBD 2015 Disease and Injury Incidence and Prevalence Collaborators (2015). Global, regional, an national incidence, prevalence, and years lived with disability for 310 disease and injuries, 1990-2015: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2015. The Lancet, 388 (10053), 1545-1602.

Howe, M. W., Tierney, P. L., Sandberg, S. G., Phillips, P. E. M., Graybiel, A. M. (2013). Prolonged dopamine signalling in striatum signals proximity and value of distant rewards. Nature, 500, 575-579.

Laland, K.N, & Brown, G. (2011). Sense and Nonsense: Evolutionary perspectives on human behavior (2nd edition). Oxford University Press.

Lawson, R. P., Nord, C. L., Seymour, B., Thomas, D. L., Dayan, P., Pilling, S. (2017). Disrupted habenula function in major depression. Molecular Psychiatry, 22, 202-208.

Matsumoto, M., Hikosaka, O. (2007). Lateral habenula as a source of negative reward signals in dopamine neurons. Nature, 447, 1111-1115.

McLuhan, M. (1964). Understanding Media. Gingko Press.

Morres, I. D., Hatzigeorgiadis, A., Stathi, A., Comoutos, N., Arpin-Cribbie, C-A., Krommidas, C., Theodorakis, Y. (2018). Aerobic exercise for adult patients with major depressive disorder in mental health services: A systematic review and meta-analysis. Depression and Anxiety. https://doi.org/10.1002/da.22842.

Morris, J. S., Smith, K. A., Cowen, P. J., Friston, K. J., Dolan, R. J. (1999). Covariation of activity in habenula and dorsal raphe nuclei following tryptophan depletion. Neuroimage, 10, 163-172.

Ranft, K., Dobrowolny, H., Krell, D., Bielau, H., Bogerts, B., Bernstein, H.-G. (2010). Evidence for structural abnormalities of the human habenular complex in affective disorders but not in schizophrenia. Psychological Medicine, 40, 557-567.

Tooby, J., & Cosmides, L. (1989). Evolutionary psychology and the generation of culture, part I. Theoretical considerations. Ethology and Sociobiology. 10: 29–49.

Yang, Y., Cui, Y., Sang, K., Dong, Y., Ni, Z., Ma, S., Hu, H. (2018). Ketamine blocks bursting in the lateral habenula to rapidly relieve depression. Nature 554, 317-322.