Rețelele de socializare și iluzia libertății

Iluzia libertății

La un nivel fundamental, bănuiesc, oamenii se mândresc adesea cu abilitatea lor de a lua decizii în virtutea liberului arbitru. În fond, ne place să credem că facultatea voinței noastre și calculele rațiunii ne determină în final toate alegerile. Aceste alegeri, evident, merg de la decizii mai puțin importante, cum ar fi specia de vin sau de vită consumată la cină, la altele mult mai importante, cum ar fi partenerul romantic cu care împărțim (sau nu) patul, mașina condusă sau politicianul votat pentru a ne reprezenta interesele. Nu este scopul meu să discut aici despre caracterul vag al noțiunii de liber arbitru, determinismul nomologic al lui Leibniz sau doctrina predestinării. Pe scurt, nu voi realiza o recenzie sistematică a literaturii de specialitate. Din fericire, scopul acestui articol este unul mult mai restrâns, viz. un simplu comentariu pe marginea măsurii în care psihologii, statisticienii și informaticienii cu “pălărie neagră” operează câteodată mașinile infernale din spatele scenei pentru a reduce progresiv spectrul alegerilor avute la dispoziție.

Arthur Schopenhauer spunea cândva, în Ueber die Freiheit des menschlichen Willens (1839) că “omul poate face ceea ce vrea, dar nu poate voi ceea ce vrea”. Aici, bineînțeles, Schopenhauer încerca să puncteze caracterul inerent paradoxal al “libertății”. Poate că în final nu există libertate absolută și nici constrângere absolută. În fond, orice genetician știe că eritabilitatea unei trăsături (n.a. măsura în care o trăsătură este transmisă de la o generație de organisme la alta) variază întotdeauna între asimptotele de 0 și 1. Astfel, poate că multiple influențe cauzale se manifestă la mai multe nivele ale existenței, iar multe dintre ele scapă din perimetrul conștiinței noastre. În cadrul acestui eseu, bineînțeles, mă voi rezuma doar la una.

Dacă ai Deschiderea mare față de experiențe (i.e. factorul de personalitate legat adesea de curiozitatea intelectuală a unui individ), șansele sunt mici să nu fi văzut deja “The Social Dilemma” (2020). Pe scurt, documentarul atrage atenția asupra felului în care psihologii, matematicienii și informaticienii au reușit în ultimul deceniu să construiască modele de predicție din ce în ce mai avansate ale comportamentului uman, maximizând astfel profitul marilor companii în detrimentul libertății. Într-o scenă concomitent amuzantă și lugubră a documentarului, spre exemplu, doi cercetători urmăresc în timp real aproximările matematice ale profilului Big Five (i.e. cel mai popular model al personalității folosit în prezent; Costa & McCrae, 1992) deținut de către un utilizator, orchestrând frecvența, durata și conținutul reclamelor care îi vor fi prezentate acestuia. Nu cred că trebuie să explic, evident, faptul că cei doi cercetători reprezintă o metaforă a algoritmilor utilizați astăzi pe rețelele de socializare. Fie că îți place să stai mai mult pe Facebook, pe Instagram sau preferi Tik Tok, nicio entitate umană nu trage în prezent manetele. Mai articulat, astăzi manetele sunt operate prin computații realizate în siliciu, nu în carbon. După cum se exprima extrem de plastic și Jaron Lanier, produsul vândut nu este informația, ci modificările psihologice temporare generate în atenția, emoția și cogniția consumatorului.

Un simplu exemplu…

Pentru a vedea cât de ușor este să manipulezi astăzi comportamentul uman sau să dai un impuls potențialului patologic pentru a-l transforma din bulgăre în avalanșă, permiteți-mi, vă rog, să vă ofer un exemplu facil. Să spunem că rețeaua noastră de socializare este interesată să vândă o bază de date cu potențialii jucători la noroc cu tulburare patologică sau să le arate acestora reclame legate de viciul lor. Evident, aceștia (aproximativ 0.5-2% din populație, după statistici) sunt cei mai profitabili pentru cazinouri. Folosind modelul Big Five (Costa & McCrae, 1992; Digman, 1990, Goldberg, 1990) al personalității umane drept punct de referință, știm astăzi că un nivel foarte ridicat sau foarte scăzut de Nevrotism, cuplat cu Agreabilitate și Conștiinciozitate mică reprezintă predictori buni ai tulburării conform meta-analizelor (e.g. MacLaren et al., 2011). Un nivel ridicat de schizotipie reprezintă, de asemenea, un predictor bun, dar voi lăsa această discuție pentru altă dată. În completare, constructul psihologic de “impulsivitate” reprezintă cea mai fidelă variabilă mediatoare între afectivitatea negativă a jucătorului și comportamentul său cu caracter de compulsiune (Clarke, 2006; Haw, 2009; Neal, Delfabbro & O’Neil, 2005). O analiză sistematică a literaturii de specialitate, însă, ne aduce chiar mai aproape de o variabilă ușor de colectat prin browser, viz. “urgența”. Definită drept tendința unei persoane de a se angaja în activități riscante în condiții de stres sau tristețe (Whiteside & Lynam, 2001), urgența poate fi descompusă mai departe într-o componentă pozitivă și una negativă (Cyders et al., 2007), deși acestea nu sunt complet ortogonale (e.g. Berg et al., 2015). Cum am putea, într-o lume post-Cambridge Analytica, măsura indirect această variabilă fără a oferi utilizatorilor niște chestionare ? Simplu ! Vedem cine se joacă adesea pe rețelele de socializare diverse jocuri care conțin în structura lor elemente de noroc și plusează atunci când pierd și.. voilà: tocmai ați găsit viitoarele vaci ale cazinourilor având distribuția statistică a milisecundelor necesare pentru a opera o nouă acțiune. Nici nu cred că mai trebuie să spun aici că alte variabile-predictor, cum ar fi vârsta (adolescent/adult tânăr), genul (bărbat) sau statutul socio-economic (scăzut) sunt oferite gratis de către utilizator în profilul său.

Dacă exemplul de mai sus ți se pare macabru, cred că e un semn bun. Dacă un psiholog cu “pălărie albă” s-a gândit la asta, sunt aproape convins că unul cu “pălărie neagră” deja a implementat, vândut și testat modelul în cauză. Înlocuiește doar “joc patologic de noroc” cu “shopping compulsiv”, “mâncat compulsiv” sau “adicție față de pornografie” și obții fix același lucru. Câteodată, astfel de optimizări conduc la fericire. Alteori, însă, ele conduc la divorț pentru că banii soțului destinați achitării creditului pentru prima casă tocmai au fost consumați subit pe o superbă gentuță Hermes (*sau Burberry, dar nu îmi plac dungile).

Specialiștii cu pălărie neagră și politica

Înțelegând potențialul enorm pe care modelele psihologice de predicție îl pot avea asupra profitului realizat de către o companie, era evident că mai devreme sau mai târziu, aceste modele aveau să intre și în atenția politicienilor. În fond, voturile și banii seamănă între ele. Mai precis, la fel ca în celebra formulă a lui Albert Einstein, ele sunt ca masa și energia care se transformă una în cealaltă, dar nu neapărat cu aceeași paritate.

Într-un paragraf anterior am amintit de Cambridge Analytica. Această firmă de consultanță politică, acum defunctă, reprezintă motivul pentru care vezi în prezent ferestre legate de confidențialitatea datelor și atunci când intri pe PornHub (n.a. de asta nu sunt sigur, pentru că nu am intrat niciodată, dar rog cititorii să îmi confirme). Pe scurt, ceea ce a făcut celebra firmă de consultanță a fost să implementeze modele psihologice de predicție pentru politicieni și partide în nu mai puțin de 68 de țări, printre care și România. Cum știu asta ? Simplu: începând cu data de 1 ianuarie 2020, contul anonim de Twitter @HindsightFiles, aparținând (cel mai probabil) fostei angajate Brittany Kaiser, a început să publice documente confidențiale al cărui număr a depășit în prezent cinci zecimale. Toată situația, redusă la esență, a fost comprimată exemplar în cuvintele stimabilei doamnei: “este clar că sistemele noastre electorale sunt deschise abuzului”.

Ajunși în acest punct, mulți cititori se întreabă, cel mai probabil, cum a funcționat până la urmă Cambridge Analytica. Dacă întregul proces ar fi fost o prăjitură, aș spune că ea are trei ingrediente. Primul dintre aceste ingrediente este reprezentat de o figură onorabilă, viz. un psiholog cu “pălărie neagră” care lucrează la o universitate de prestigiu și care pretinde că face o cercetare în care datele vor fi folosite în scop pur epistemic. Așa a spus și Unitatea 731, bănuiesc. Aceste date ajung apoi la ingredientul#2, adică un informatician care generează un model matematic de predicție în baza informațiilor colectate. În cazul Cambridge Analytica, spun anumite surse, cel puțin (e.g. Christopher Wylie), numărul algoritmilor implementați a trecut de 250. Nu vă așteptați, vă rog, la predicții similare celor oferite de Teoria Cuantică a Câmpului. În științele socio-umane, un model care explică și 60% din varianța unei variabile este considerat bun. Din păcate, pentru a câștiga alegerile nu îți trebuie mai mult de 20%. Al treilea ingredient este statisticianul care analizează toate datele colectate și rafinează ex post întregul model.

Înainte de a ilustra caracterul simultan pervers și ingenios al acestei întreprinderi, o mică incursiune în modelul psihologic de bază utilizat de Analytica cred că e necesară. Acest model, numit generic Big Five, are o istorie lungă, ce pleacă de la ipoteza lexicală a lui G. W. Allport (Allport & Odbert, 1936), trece prin 16PF al lui Cattell, Tupes & Christal (1961) și ajunge la Digman (1990), Goldberg (1990), Costa & McCrae (1992). Redus la esență, modelul consideră că mare parte din personalitatea umană poate fi descrisă perfect de cinci mari dimensiuni: Nevrotism, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate și Conștiinciozitate. Aceste dimensiuni delimitează măsura în care o persoană, traversând mai multe contexte de viață, are tendința de a se comporta într-o anumită manieră constantă și/sau durabilă. Pentru a oferi o descriere mai articulată, un individ cu Nevrotism ridicat, se presupune, va fi temător în mai multe circumstanțe decât unul cu scor redus. Astăzi poate fi vorba SARS-CoV2, mâine de HPV, poimâine de Ebola și așa mai departe. În aceeași manieră, un individ cu Extraversie ridicată va avea tendința de a fi vorbăreț, plimbăreț și posesor al unui capital social impresionant, în timp ce un introvert se va refugia într-un grup social restrâns, posibil format doar din familie. Ca ultim exemplu, un individ cu Agreabilitate ridicată va da adesea semne de empatie, altruism, onestitate și încredere în semenii săi. La polul opus, cel mai probabil, vom avea o persoană care aproximează teribil de mult compoziția psiho-comportamentală a unui antisocial.

După colectarea acestor date – prin intermediul unor chestionare, evident – Cambridge Analytica a purces apoi spre derivarea profilurilor de personalitate a celor aflați în jurul respondenților direcți. Mergând pe ideea că cei ce se aseamănă se adună, firma a generat astfel simulări a sute de mii, poate chiar milioane de utilizatori. Aceste simulări, bineînțeles, nu erau perfecte. Pe de altă parte, nici nu era necesar ca ele să fie. După cum spuneam într-o paragraf anterior, campaniile electorale sunt purtate adesea pentru cei nedeciși. Scopul modelelor era doar să trimită într-o manieră focalizată mesaje electorale personalizate în funcție de personalitatea fiecărui utilizator (scuzați gluma).

Astfel, dacă în baza de date a Cambridge Analytica utilizatorul #1249338 figura drept “nevrotic”, el primea un clip electoral sau un mesaj în care era punctat explicit felul în care un candidat specific dorește să adreseze factorii generali de stres, cum ar fi pericolul unui colaps economic sau al criminalității ridicate. În mod similar, dacă un alt utilizator era catalogat drept “conștiincios”, mesajul era mai conservator, punându-se accent pe curățenia orașului, educație sau pe consolidarea statului de drept. Bomboane de diferite mărimi și culori pentru toată lumea. Dacă veți căuta suficient de mult pe internet, cred că încă puteți viziona online această procedură pusă în practică. Mai mult, având în vedere felul în care oamenii trăiesc digital în bule ermetice, un alt mod de influențare ținea de manipularea priorităților de apariție a mesajelor prietenilor oferite în News Feed.

Cât de eficientă a fost strategia implementată de Cambridge Analytica nimeni nu știe. Probabil nu vom afla niciodată. Cazul în sine, pe de altă parte, insuficient explorat în The Social Dilemma (2020), atrage atenția asupra felului în care companiile dedicate analizelor de date și rețelele de socializare pot influența comportamentele noastre într-o manieră mai vastă decât s-ar putea crede la prima vedere. Spun acest lucru deoarece atunci când vine vorba de jucat la ruletă, cumpărat electronice, haine scumpe și poșete, tragedia cade pe individ și pe cei apropiați lui. În plan politic, însă, tragedia poate afecta întregi comunități. Dacă plecăm de la presupunerea că într-adevăr campaniile sunt desfășurate doar pentru cei nedeciși, iar cei nedeciși pot fi influențați psihologic, mai mult sau mai puțin subliminal, prin mesaje politice personalizate, atunci cei ce câștigă nu sunt nici cei mai competenți, nici cei mai carismatici. Cei ce câștigă sunt cei care au cel mai bun model de predicție atunci când vine vorba de comportamentul uman.

Concluzii

Eseul de față nu este un îndemn spre a vota sau a nu vota. Cred că asta ține de alegerea fiecăruia în ultimă instanță. Nu sunt un lider de opinie, nu aparțin vreunui partid, nu am interese ascunse și nici nu fac cercetări de piață. Îmi place să cred despre mine că în calitate de consilier și psihoterapeut, cad în specia psihologilor cu “pălărie albă” care doresc să ajute oamenii să se elibereze din chingile manipulării. Unii ar putea spune, pe bună dreptate, că un astfel de obiectiv specific Iluminismului reprezintă un dicton kantian obsolet. Eu, pe de altă parte, îmi păstrez speranța că și un impact mic astăzi poate însemna un impact mare mâine.

Am încercat în acest mic comentariu pe marginea rețelelor de socializare și a scandalului Cambridge Analytica să reliefez o procedură care este rareori discutată în spațiul public. Vorbesc, evident, despre ceea ce Lanier definea drept lupta pentru fluctuații în atenția și cogniția consumatorului. Această luptă se duce deja de fiecare dată când deschizi fereastra de internet și poate că firele păpușarilor merg de sus până jos. În condițiile în care considerați că Analytica este un subiect mort, vă spun doar atât: căutați IDEIA Big Data pe internet și vedeți cu ce se ocupă.

Referințe bibliografice
Allport, G. W., & Odbert, H. S. (1936). Trait-names: A psycho-lexical study. Albany, NY: Psychological Review Company.
Anestis, M. D., Selby, E. A., & Joiner, T. E. (2007b). The role of urgency in maladaptive behaviors. Behaviour Research and Therapy, 45: 3018–3029.
Auger, N., Lo, E., Cantinotti, M., O’Loughlin (2010). Impulsivity and socio-economic status interact to increase the risk of gambling onset among youth. Addiction, 105: 2176-2183.
Berg, J. M., Latzman, R. D., Bliwise, N. G., & Lilienfeld, S. O. (2015). Parsing the heterogeneity of impulsivity: a meta-analytic review of the behavioural implications of the UPPS for psychopathology. Psychological Assessment. doi:10.1037/pas0000111.
Clark, L., Lawrence, A. J., Astley-Jones, F., & Gray, N. (2009). Gambling Near-Misses Enhance Motivation to Gamble and Recruit Win-Related Brain Circuitry. Neuron, 61(3): 481-490.
Clarke, D. (2006). Impulsivity as a mediator in the relationship between depression and problem gambling. Personality and Individual Differences, 40: 5-15.
Costa, P. T., & McCrae, R.R. (1992). Revised NEO Personality Inventory manual. Psychological Assessment Resources; Odessa, FL.
Cyders, M. A., Smith, G. T., Spillane, N. S., Annus, A. M., Fisher, S., & Peterson, C. (2007). Integration of impulsivity and positive mood to predict risky behaviour: development and validation of a measure of positive urgency. Psychological Assessment, 19(1): 107-118.
Cyders, M. A., & Smith, G. T. (2007). Mood-based rash action and its components: positive and negative urgency. Personality and Individual Differences, 43: 839-850.
Cyders, M. A. & Smith, G. T. (2008). Clarifying the role of personality dispositions in risk for increased gambling behaviour. Personality and Individual Differences, 45: 503-508.
Digman, J. M. (1990). Personality structure: Emergence of the Five Factor model. Annual Review of Psychology, 41:417–440.
Digman, J. M. (1997). Higher-order factors of the Big Five. Journal of Personality and Social Psychology, 73:1246–1256.
Dowling, N. A., Merkouris, S. S., Greenwood, C. J., Oldenhof, E., Toumbourou, J. W., Youssef, G. J. (2017). Early risk and protective factors for problem gambling: A systematic review and meta-analysis of longitudinal studies. Clinical Psychology Review, 51: 109-124.
Goldberg, L. R. (1990). An alternative “description of personality”: The Big-Five factor structure. Journal of Personality and Social Psychology, 59:1216–1229.
Haw, J. (2009). Impulsivity partially mediates the relationship between depression and problem gambling. Gambling Research, 21(2): 12-21.
Haw, J. (2016). Impulsivity Predictors of Problem Gambling and Impaired Control. International Journal of Mental Health Addiction. DOI 10.1007/s11469-015-9603-9.
MacKillop, J., Miller, J. D., Fortune, E., Maples, J., Lance, C. E., Campbell, W. K., & Goodie, A. S. (2014). Multidimensional examination of impulsivity in relation to disordered gambling. Experimental and Clinical Psychopharmacology, 22: 176-185.
MacLaren, V. V., Fugelsang, J. A., Harrigan, K. A., & Dixon, M. J. (2011). The personality of pathological gamblers: a meta-analysis. Clinical Psychology Review, 31: 1057-1067.
Tupes, E.C., & Christal, R.E. (1961). “Recurrent personality factors based on trait ratings”. USAF ASD Tech. Rep. 60 (61–97): 225–51.
Whiteside, S. P., & Lynam, D. R. (2001). The Five Factor Model of impulsivity: using a structure model of personality to understand impulsivity. Personality and Individual Differences, 30, 669–689.