Între bipolar și unipolar – o procedură fRMN de diagnostic diferențial

Atunci când mergi la medic pentru a vedea dacă ai sau nu o infecție virală acută, un simplu test ce măsoară cantitatea de imunoglobulină M (ImM) vs. G (ImG) din sângele tău este adesea implementat pentru a evita erorile de diagnosticare. Statisticieni vorbesc despre astfel de teste în termeni de sensibilitate (rată de real pozitiv sau detectare) și specificitate (rată de real negativ) – concepte tehnice care ne arată indirect cât de bine putem face un diagnostic diferențial. În psihiatrie, din nefericire, lipsa unor indicatori biologici concreți aflați în spatele tulburărilor de dispoziție, face diagnosticarea un proces anevoios, dependent în mare măsură de părerea specialistului și de capacitatea pacientului de a își verbaliza simptomele într-un mod coerent. Un nou studiu fRMN publicat în Biological Psychiatry promite să adreseze această problemă în spațiul restrâns al tulburării depresive majore.

Plecând de la observația că aproximativ 60% din persoanele care suferă de o tulburare bipolară sunt diagnosticate inițial greșit cu depresie unipolară, echipa condusă de Dr Mayuresh Korgaonkar (2018) de la Universitatea din Sydney a avut ca scop primar dezvoltarea unei proceduri eficiente prin care să se poată face diferența chiar și atunci când simptomele nu sunt prezente la pacient. Interesul echipei de cercetare a căzut asupra amigdalei, viz. o structură nervoasă din sistemul limbic care joacă un rol important în procesarea stimulilor încărcați emoțional. Efectuat asupra unor eșantioane dependente cu grup de control (N=73), studiul fRMN a arătat că procesarea supra- și subliminală a informației încărcate afectiv (i.e. fețe triste, înspăimântătoare, furioase sau neutre) este realizată diferit de amigdala persoanelor diagnosticate cu tulburare bipolară față de cea a pacienților cu tulburare depresivă majoră recurentă. Mai precis, partea stângă inferioară a structurii este mai puțin activă în procesarea stimulilor subliminali înspăimântători, triști sau agresivi, dar și mai puțin conectată cu hipocampul și cortexul insular. Rezultatele, bineînțeles, nu sunt surprinzătoare dacă ne amintim că în tulburarea bipolară de tip I, pacientul manifestă cel puțin un episod maniacal pe an, iar în cea de tip II vorbim despre hipomanie.

Atingând o sensibilitate raportată de 80%, procedura în cauză este tot la fel de costisitoare în termeni de timp precum un interviu clinic structurat sau un inventar cu auto-raportare (e.g. MMPI, MCMI-IV). Existența unor indicatori neurobiologici solizi, pe de altă parte, promite să aducă psihiatria și psihologia clinică în secolul XXI, sincronizând-o în planul procedurilor de diagnosticare cu alte ramuri ale medicinei.

Link către cercetare: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2451902218302362

Referințe

Korgaonkar, M. S., Erlinger, M., Breukelaar, I. A., Boyce, P., Hazell, P., Antees, C., Foster, S., Grieve, S. M., Gomes, L., Williams, L. M., Harris, A. W. F., Malhi, G. S. (2018). Amygdala activation and connectivity to emotional processing distinguishes asymptomatic patients with bipolar disorders and unipolar depression. Biological Psychiatry: Cognitive Neuroscience and Neuroimaging (31 August). Publicată online. DOI: 10.1016/j.bpsc.2018.08.012.